De ce caracterul?

Referindu-se la caracter, Nicolae Iorga spunea: ,,Omul are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, unul pe care i-l dă publicul şi cel adevărat.” (Nicolae Iorga, Cugetări, Editura Tineretului, 1974, p. 132). De aceea, de cele mai multe ori, suntem surprinși să aflăm despre un vecin sau despre un prieten că a putut să mintă, să fure sau chiar să ucidă, pentru că îl credeam incapabil să facă ceva rău celor din jur.

Mulți oameni sunt deosebit de surprinzători în acţiunile lor. Influenţați de o părere sau alta, unii oameni pot împărtăşi despre același eveniment concepţii diferite, cu persoane diferite sau în contexte diferite. Caracterul este, însă, cel care dă greutate oricărei manifestări umane, fiind primul semn de calitate spirituală şi cognitivă. E foarte important ca omul să dea dovadă de statornicie în viaţa de zi cu zi, dar şi în momentele dificile care-i pun la încercare caracterul, pentru că în aceste condiţii se credibilizează în societate. Un exemplu ar fi atitudinea negativă, manifestată de comunitate, faţă de omul care una spune şi alta face sau care brusc, devine altul.

Caracterul nu însumează doar ceea ce facem când suntem observaţi, ci şi ceea ce facem când nu ne vede nimeni. Majoritatea oamenilor se poartă într-un fel în prezenţa cunoscuţilor, şi altfel, când nu-i cunoaşte nimeni, dând dovadă de ipocrizie. În realitate, ei mimează adevărul. Din dorinţa legitimă de a-şi atinge obiectivele propuse, aceşti oameni acceptă diverse situaţii fără a se gândi la consecinţe. Putem spune că un astfel de om ajunge să trăiască într-o stare de confuzie incompatibilă cu libertatea, devenind captivul propriului comportament. Acţiunile noastre determină caracterul nostru. Omul nu există prin sine şi pentru sine, în fiecare moment al vieţii lui, el se raportează atât la universul său interior, cât şi la lumea exterioară. El acumulează informaţii, idei, concepţii despre sine şi despre alţii care-i vor folosi pe mai departe şi care-l vor determina să acţioneze într-un fel sau altul, în funcţie de caracterul lui. A fi om de caracter e o provocare pentru fiecare dintre noi. Caracterul devine rezultantul unor multitudini de capacităţi ale omului şi anume: de organizare şi de selectare a informaţiilor de care are nevoie, de ascultare a superiorilor, de acordare a atenţiei cuvenite semenilor săi, de cumpătare, de blândeţe, de iubire, de iertare... Folosite în circumstanţe potrivite, acestea capătă o valoare nepreţuită, îl transformă pe om într-o fiinţă iubitoare, apreciată chiar de Dumnezeu. Caracterul mai poate fi văzut ca o comoară de preț pentru care negustorul, din „Pilda mărgăritarului” a cheltuit toată averea (Sfânta Scriptură, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p.1114).

Omul care nu are un caracter, nu va reuşi să-şi creeze o ordine interioară, nici statornicie în ceea ce crede şi în ceea ce-şi doreşte să realizeze în viaţă. Scriitorul scoțian Samuel Smiles, în cugetările sale îndeamnă omenirea astfel: ,,Seamănă un gând, vei culege o faptă; seamănă o faptă, vei culege un obicei; Seamănă un obicei, vei culege un CARACTER; seamănă un caracter, vei culege un destin.”

Stimaţi dascăli, să încercăm, pe parcursul procesului de predare-învăţare, să insistăm în egală măsură, atât pe dezvoltarea competenţelor specifice disciplinelor pe care le predăm, cât şi pe formarea caracterului. Doar când vom reuși să desăvârşim înlăuntrul elevilor noştri caractere armonioase, nu ne vom mai confrunta cu  încăpăţânarea, mânia, lipsa de respect, dezinteresul pe care unii îl manifestă acum, faţă de învățare și față de valorile societății.

Prof. Loredana Badea