Profesorul, un altfel
de „bijutier”
Când lucrezi cu
oamenii, constați că, oricâte cursuri de psihologie ai fi făcut, tot nu ești
destul de pregătit, cu atât mai mult, simți acest lucru când ai de-a face cu
oamenii în miniatură - copiii.
Profesorul
este asemeni unui „bijutier”: preia o „piatră” prețioasă neșlefuită sau parțial
șlefuită, căreia trebuie să-i dea valoare, prin muncă și multă răbdare.
Mai
întâi, educatorii și învățătorii analizează „diamantul” pe toate părțile,
observă cât e de valoros și încep să-l „șlefuiască”. Ei sunt oamenii care pun
creionul în mână copiilor, îi învață să cânte, să deseneze, să scrie, să
citească... să învețe, să iubească munca și viața.
Urmează, apoi, profesorii: preiau
„piatra șlefuită” pe jumătate, și continuă... până când, ies adevărate
„bijuterii”.
Satisfacția muncii noastre este că ai văzut un pui de om,
crescând. Era mic și neajutorat. Acum e
mare! L-ai învățat lucruri interesante la materia pe care i-ai predat-o, dar pe lângă acestea, l-ai mai învățat să
răzbească în viață, să iubească frumosul, să respecte, pentru a fi respectat,
să fie om în toată puterea cuvântului. Bucuria muncii mele alături de copii nu
o dau numai aceste rezultate, ci, mai ales, un simplu MULȚUMESC, spus la final.
Aceasta e marea satisfacție! Înseamnă că am mai format un CARACTER, înseamnă că
am reușit să „șlefuiesc” DIAMANTUL PERFECT. Ce-i drept, am avut o concurență
îngrozitoare: mass-media, internetul (pentru cei care nu știu cum și cât să-l
folosească!), strada, ceilalți...toti cei care arătau copiilor pseudovalorile
drept valori. M-am confruntat cu mai multe piedici decât am crezut la început,
dar AM REUȘIT. Din 50 de copiii, 10 mi-au spus, la final, MULTUMESC! E mult, e
puțin? Atăta timp căt tânărul „s-a riscat” să fie altfel decât ceilalți,
profesorul e mulțumit. Poate că, și el, la rândul lui, „s-a riscat” să fie
altfel, și-a tocit măinile până a reușit, dar... a reușit.
Mă înclin în fața elevilor care AU
ALES SĂ FIE ALTFEL, dar și în fața adevăraților „bijutieri” și le MULȚUMESC!
Prof.
Carla Florentina Cioca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu