De ce caracterul?
Referindu-se
la caracter, Nicolae Iorga spunea: ,,Omul are mai multe caractere: unul pe
care-l crede el, unul pe care i-l dă publicul şi cel adevărat.” (Nicolae Iorga,
Cugetări, Editura Tineretului, 1974,
p. 132). De aceea, de cele mai multe ori, suntem surprinși să aflăm despre un
vecin sau despre un prieten că a putut să mintă, să fure sau chiar să ucidă, pentru
că îl credeam incapabil să facă ceva rău celor din jur.
Mulți oameni
sunt deosebit de surprinzători în acţiunile lor. Influenţați de o părere sau
alta, unii oameni pot împărtăşi despre același eveniment concepţii diferite, cu
persoane diferite sau în contexte diferite. Caracterul este, însă, cel care dă
greutate oricărei manifestări umane, fiind primul semn de calitate spirituală
şi cognitivă. E foarte important ca omul să dea dovadă de statornicie în viaţa
de zi cu zi, dar şi în momentele dificile care-i pun la încercare caracterul,
pentru că în aceste condiţii se credibilizează în societate. Un exemplu ar fi
atitudinea negativă, manifestată de comunitate, faţă de omul care una spune şi
alta face sau care brusc, devine altul.
Caracterul
nu însumează doar ceea ce facem când suntem observaţi, ci şi ceea ce facem când
nu ne vede nimeni. Majoritatea oamenilor se poartă într-un fel în prezenţa
cunoscuţilor, şi altfel, când nu-i cunoaşte nimeni, dând dovadă de ipocrizie.
În realitate, ei mimează adevărul. Din dorinţa legitimă de a-şi atinge
obiectivele propuse, aceşti oameni acceptă diverse situaţii fără a se gândi la
consecinţe. Putem spune că un astfel de om ajunge să trăiască într-o stare de
confuzie incompatibilă cu libertatea, devenind captivul propriului
comportament. Acţiunile noastre determină caracterul nostru. Omul nu există
prin sine şi pentru sine, în fiecare moment al vieţii lui, el se raportează
atât la universul său interior, cât şi la lumea exterioară. El acumulează informaţii,
idei, concepţii despre sine şi despre alţii care-i vor folosi pe mai departe şi
care-l vor determina să acţioneze într-un fel sau altul, în funcţie de
caracterul lui. A fi om de caracter e o provocare pentru fiecare dintre noi.
Caracterul devine rezultantul unor multitudini de capacităţi ale omului şi
anume: de organizare şi de selectare a informaţiilor de care are nevoie, de
ascultare a superiorilor, de acordare a atenţiei cuvenite semenilor săi, de
cumpătare, de blândeţe, de iubire, de iertare... Folosite în circumstanţe
potrivite, acestea capătă o valoare nepreţuită, îl transformă pe om într-o
fiinţă iubitoare, apreciată chiar de Dumnezeu. Caracterul mai poate fi văzut ca
o comoară de preț pentru care negustorul, din „Pilda mărgăritarului” a cheltuit
toată averea (Sfânta Scriptură, Editura Institutul Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p.1114).
Omul care nu
are un caracter, nu va reuşi să-şi creeze o ordine interioară, nici statornicie
în ceea ce crede şi în ceea ce-şi doreşte să realizeze în viaţă. Scriitorul
scoțian Samuel Smiles, în cugetările sale îndeamnă omenirea astfel: ,,Seamănă un
gând, vei culege o faptă; seamănă o faptă, vei culege un obicei; Seamănă un
obicei, vei culege un CARACTER; seamănă un caracter, vei culege un destin.”
Stimaţi dascăli, să încercăm, pe parcursul procesului de
predare-învăţare, să insistăm în egală măsură, atât pe dezvoltarea
competenţelor specifice disciplinelor pe care le predăm, cât şi pe formarea
caracterului. Doar când vom reuși să desăvârşim înlăuntrul elevilor noştri
caractere armonioase, nu ne vom mai confrunta cu încăpăţânarea, mânia, lipsa de respect,
dezinteresul pe care unii îl manifestă acum, faţă de învățare și față de
valorile societății.
